Este regretabil ce se întâmpla. Se cere respect pentru limba rusă, dar de limba română unii nici nu doresc să audă.  Este regretabil, căci nu este vorba de democrație. Nu este vorba de „limba de stat”. Este vorba doar de bun simț!

Este ridicol faptul că fiind în aceeași țară pentru unii este normal să le cunosc limba lor maternă, iar ei pe a mea nu. Ia să vezi! Rusia este mai mare. Rusia este mai puternică. Rusia va reveni…

Să vină. Eu cred că noi, moldovenii, suntem suficient  de ospitalieri și toleranți. Am trăit aici cu mulți. Și am trăit mult timp. Sper că mai putem. Cred că mai putem.

Rusia este mare. Rusia este puternică. Să nu fie și vulgară. Să ne ajute. Să susțină universitatea și să menținem filiera Rusă. Să nu dea bani la șovini, care știu doar să țină gura mare. Iar la prima ocazie trădează. Se știe, a mai pățit-o cineva din preajmă.

Problema închiderii grupelor ruse este una lingvistică/politică? Nu. Problema este una economică? Da. Nu am cifre exacte. Dar hai să fim sinceri într-un torent compus din 80-100 studenți sunt orele la fel de eficiente (economic) ca și într-un „cogeamite” de torent compus din 8-10 studenți? Are problema și un alt aspect. Este oare corect cineva să „huzurească” cu 8 studenți, iar cineva să „tragă plugul” cu 100?

Eu am un sentiment profund de admirație pentru toți care îmi cunosc limba mea maternă. Se întâmplă să mă întreb uimit: cum a reușit oare să-mi cunoască limba așa de bine? Altădată am și un sentiment de îngrijorare. La ce bun a învățat-o?… Astfel deseori ajung la gândul că nu este bine să-i impunem să ne cunoască, să ne vorbească și să-și crească copiii în limba noastră. Dacă vor, să-i lăsăm în ignoranța lor. Să ne lăsăm tezaurul nostru intact. Doar pentru noi.

Eu ştiu limba Rusă, și mă mândresc cu asta. Câți pot să spună despre LIMBA MEA ROMÂNĂ, la fel?

Eu citesc în rusă. Eu vorbesc rusa. Eu scriu în rusă. Fie și cu greșeli. Oricum mă simt mai liber. Mă simt mai bogat. Şi mă gândesc des la ce naiba să-i „îmbogățim” și noi pe ei. Să vorbim doar Rusa cu ei!

Oricine îmi zice să-i vorbesc în rusă, așa fac. Cu mare plăcere. Și nu regret. Căci pentru limba noastră mult mai IMPORTANT ESTE SĂ O VORBIM NOI, nu ei.

Eu nu regret trecutul meu rusificat. Nici nu-l doresc din nou. Eu nu-i pot interzice copiilor mei să-mi vorbească cu englezisme. Nici nu vreau să uite cum vorbeau strămoșii.

Acesta este manifestul meu. Dacă nu seamănă cu un manifest, nu contează. Contează că limba nostră a știut să-și reînnoiască haina de fiecare dată. Așa a fost. Așa va fi.