Profesorul gripat (Epigramă)

Jan 30th, 2011 | By | Category: Educatie

Fusei învinuit că sunt prea părtinitor și că am reacționat prea virulent la spusele unui student ce nu vedea la universitate decât „porcfesori”, hoți, narcomani, violatori de copii, etc.   Nimeni nu neagă existența problemelor din sistemul educațional (de altfel ca și în multe altele), dar atât de (ne)recunoscător să fii celor care ÎNCEARCĂ totuși să facă lumea mai bună.

Studentul dacă nu ar avea în vedere pe toți profesorii ar fi putut fi mai explicit, căci talent se dovedește că ar fi trebuit să aibă pentru o exprimare mai „fină”. Și  dacă tot dorea să insinueze băiatul ceva putea să o facă cam așa :)  :

Profesorul gripat

Dăduse pup lui o studentă
Nu cumva să-i pună doi.
Iar Gripa-i tare vigilentă,
Ne acceptând moravuri noi
Făcuse-i tehnic lui o fentă
Şi zace iată-l pe perne moi.
Morala-i simplă, boala-i porcină
D
eşi porcu nu are vină.

PS

Poți să muncești ani la rând ca profesor, educator, medic, să nu te observe nimeni, până când nu calci în ceva de miroase urît la kilometri, dar să le miroase bine jurnaliștilor. Păcat.

Tags:
  • Sergiu C

    Razboiul epigramelor :)