Clasificarea prezentată de Steven Metsker în Design patterns: Java WorkBook (2002) este realizată în scopul organizării şabloanelor de proiectare GoF (cel puţin aşa susţine autorul).
Şi deoarece anume „intenţia” stabileşte potenţialul de aplicare al şablonului într-un context determinat, nu-mi pare de loc straniu că drept criteriu de clasificare a servit chiar ea.
Intenţia, după Metsker, exprimă necesităţi ce nu pot fi realizate utilizînd doar instrumente de limbaj. Astfel analizînd intenţiile şabloanelor din această perspectivă autorul obţine următoarele categorii de şabloane…

Autorii cărţii Design Patterns Explained (Alan Shalloway şi James R. Trott, 2000) au considerat important de a reevalua clasificarea GoF prin prisma decuplării obiectelor din sistem. Practic ei reconfigurează categoriile adăugând un nou grup, cel al şabloanelor de decuplare. Deşi majoritatea şabloanelor din acest grup fac parte din categoria şabloanelor comportamentale, autorii nu au recurs la localizarea şabloanelor într-o subcategorie, motivînd decuplarea ca trăsătură primară a acestora.

Una din primele încercări de a clasifica şabloanele au realizat-o chiar autorii cărţii Design Patterns: Elements of Reusable Object-Oriented Software (Gamma, Helm, Johnson şi Vlissides, 1995). Desigur clasificarea aici este, mai degrabă, ca suport al organizării redării. Şi totuşi autorii oferă două criterii pentru completitudinea analizei: intenţie/scop(purpose) şi domeniu aplicare (scope) pentru organizarea catalogului de şabloane

Ce face ca şabloanele să fie atât de diferite? Care este relaţia dintre ele? Ce factori caracterizează fiecare şablon? Căutarea răspunsurilor ne va duce într-un mod sau altul la necesitatea clasificării şabloanelor.
În primul rînd, clasificarea ne va oferi o înţelegere mai bună a entităţilor analizate. În cel de-al doilea rînd ne va permite o organizare mai bună, care implicit facilitează înţelegera lor. Savantul rus Voevodin V. V. în cartea sa Параллельные вычисления (Calcul paralel: BHV-Peterburg, 2004) menţiona importanţa clasificării invocând o analogie cu legea periodicităţii apărută în 1869, care a permis ordonarea elementelor chimice şi a indicat spre existenţa unor „pete albe”.